Sari la conținut

S-au încheiat Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro

sau-incheiat-jocurile-olimpice-de-la-rio-de-janeiro-

Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro au ajuns azi-noapte la final. Au fost declarate închise de către președintele Comitetului Internațional Olimpic, germanul Thomas Bach, la finalul unei ceremonii speciale, desfășurate duminică, sub o ploaie insistentă, pe Stadionul Maracana. Cei prezenţi au urmărit festivităţile de sub umbrele.

În debutul ceremoniei, după o incursiune în muzica și dansul tradițional brazilian și după intonarea imnului Braziliei de către 27 de copii, au pătruns în arenă purtătorii drapelelor delegațiilor participante și apoi, spre deosebire de ordinea alfabetică obișnuită, sportivii participanți au intrat pe Maracana amestecat, simbol al diversității. A fost inaugurat cu acest prilej canalul de televiziune al Comitetului Internațional Olimpic (CIO).

Președintele Comitetului de organizare Rio-2016, Carlos Nuzman, a spus în discursul său că este mândru de Jocurile Olimpice organizate la Rio, care au făcut din metropola braziliană un loc mai bun.

La final, steagul olimpic i-a fost înmânat guvernatorului orașului Tokyo, acolo unde se vor desfăşura Jocurile Olimpice în 2020.

Din păcate Jocurile Olimpice de la Rio s-au încheiat cu un bilanț nu tocmai fericit pentru România. Doar în 1952 a fost mai rău. Delegaţia României a încheiat, participarea la Rio cu cinci medalii - una de aur, una de argint şi trei de bronz - doar cu una mai mult ca la ediţia din 1952, când s-a înregistrat cel mai mic număr de medalii din istoria tricoloră.

Pentru sportul romanesc au fost şi vremuri mai bune!

În total în istoria participării delegaţiei olimpice a României la Jocurile Olimpice de Vară (între 1896 – 2016), au fost obţinute, în total, 89 medalii de aur, 95 de argint şi 122 de bronz. Cele mai bune rezultate le-a obţinut gimnastica artistică, totalizând 71 de medalii, dintre care 25 de aur, 20 de argint şi 26 de bronz. Canotajul a obţinut 38 de medalii, din care 19 de aur, 10 de argint şi 9 de bronz, în timp ce la atletism, România a obţinut 11 medalii de aur, 14 de argint şi 10 de bronz.

Ediţia din 1984 a Jocurilor Olimpice a fost cea mai prolifică pentru ţara noastră, când s-au câştigat 53 de medalii şi România a încheiat pe locul doi în clasamentul pe naţiuni.

La Jocurile Olimpice din 2012, România a încheiat cu nouă medalii (două de aur, două de argint şi cinci de bronz) şi a fost pe locul 27 în clasamentul pe naţiuni.

Anul acesta , la Jocurile Olimpice de la Rio, România a trimis 96 de sportivi. Bugetul pentru federaţiile naţionale în vederea participării la JO de la Rio a fost de 164 de milioane de lei, ”cel mai ridicat nivel de finanţare după 1989”. Din păcate România n-a obţinut prea multe medalii.


    Oricum ne mândrim şi cu cele adjudecate, pentru că înseamna multă muncă.

A luat aur - echipa feminină de spadă; au obţinut argint - Florin Mergea şi Horia Tecău (la tenis); bronz - echipajul feminin de canotaj 8 plus 1, Gabriel Sîncrăian (la haltere) şi Albert Saritov (lupte libere, categoria 97 kilograme).

Delegaţia Statelor Unite ale Americii a obţinut cele mai multe medalii la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro (121 de medalii, dintre care 46 de aur, 37 de argint şi 38 de bronz). România se află pe locul 47 în clasamentul pe medalii.

Să speram că în Tokyo, în 2020 României îi va fi mai bine.

Comentarii

Ultimă oră