Sari la conținut
sau-deblocat-lucrarile-de-asfaltare

Lucrările de asfaltare în cartierul Negoiu din Făgăraş au demarat în sfârşit, săptămâna trecută, după ce au fost ţinute în loc aproape un an, din cauza unei contestaţii. Licitaţia pentru asfaltarea străzilor a fost adjudecată încă din septembrie 2013. La licitaţie au participat şase firme, însă una dintre acestea s-a considerat nedreptăţită, astfel că a mers cu contestaţia până la capăt.  Potrivit conducerii Primăriei, oferta acestei societăţi a fost de 69% din valoarea estimată în proiect, însă , în acest caz, legea consideră că dacă oferta unei firme este sub pragul de 80% din valoarea estimată, oferta poate fi considerată neserioasă, iar firma poate fi descalificată. Potrivit bzb.ro, primăria a descalificat astfel constructorul, lucru ce l-a determinat să conteste licitaţia. Contractul pentru asfaltare a fost încheiat cu o firmă din Braşov, una dintre cele care au participat la licitaţia din 2013.

Comentarii

Ultimă oră