Sari la conținut
romania-pe-locul-21-in-lume-

Echipa naţională a României ocupă locul 21, cu 876 de puncte, după o urcare de cinci poziţii, în ierarhia FIFA-Coca Cola, aceasta fiind cea mai bună clasare a „tricolorilor" din martie 2009, când erau pe poziția 20. În septembrie 2012 şi februarie 2011, naţionala română ocupa locul 57, cel mai slab din istoria ierarhiei. Viitoarea adversară a României în preliminariile Euro-2016, Irlanda de Nord, liderul Grupei F, a făcut un salt de 28 de locuri, de pe 71 pe 43, cu 625 de puncte. O altă reprezentativă din grupă, Ungaria, a urcat patru poziţii, până pe locul 50, cu 561 de puncte. Şi Finlanda a urcat, două poziţii, până pe locul 63, cu 510 puncte. Grecia, de asemenea adversară a tricolorilor, a coborât patru poziţii, până pe locul 18, cu 946 de puncte. Echipa din Insulele Feroe a coborât şi ea, opt poziţii, până pe locul 187, cu 42 de puncte. Campioana mondială, selecţionata Germaniei se menţine pe prima poziţie în această ierarhie, urmată de Argentina şi Columbia.

Comentarii

Ultimă oră