România se simte perfect în la Campionatul Mondial de handbal feminin din Danemarca şi continuă cursa senzaţională pentru medalii. După duşurile reci cu forţele din grupe, fetele noastre dau recital în fazele eliminatorii. Ultima victimă este Danemarca, învinsă în prelungiri cu 31-30, victorie în urma căreia româncele s-au calificat în „careul de aşi”. În semifinale, tricolorele dau peste Norvegia, campioana olimpică şi europeană en-titre.
 
În jocul cu Danemarca, tricolorele au început bine şi s-au instalat la conducere pe tabela de marcaj. Cu o Cristina Neagu senzaţională, România a avut un final de primă repriză de vis, intrând la pauză cu un avantaj de 3 goluri, 13-10. Partea secundă a început prost pentru fetele lui Tomas Ryde şi Costică Buceschi. Danezele au revenit în joc, însă ne-am reinstalat la conducere. Cu un avantaj fragil, gazdele competiţiei au reuşit să egaleze la 27 în ultimul minut, Neagu a ratat o aruncare de 7 metri şi meciul s-a dus în prelungiri. Danemarca a condus pentru prima dată, dar România a revenit în joc, s-a mers cap la cap, iar la ultimul atac, Nechita a înscris golul victoriei în ultima secundă de joc.

Cea mai bună marcatoare a româncelor a fost Cristina Neagu, 15 goluri. Brădeanu a înscris de 5 ori, Manea, Nechita şi Buceschi de câte 3 ori, iar Ardean-Elisei a marcat două goluri.

Mai mult, victoria tricolorelor vine să respecte tradiţia: Danemarca nu a mai învins România de 10 ani, iar cele două echipe s-au mai duelat la Campionatul European din 2010, în aceeaşi sală de la Herning. Câştig de cauză a avut ţara noastră, care a luat astfel medaliile de bronz.

În semifinale, Romnia va înfrunta Norvegia, care în grupe ne-a învins cu 26-22. Penultimul act este programat vineri, de la 19.00. Duminică vor avea loc finala mică şi finala mare. În cealaltă semifinală se vor duela Olanda şi Polonia. Învinsele Danemarca, Rusia, Muntenegru şi Franţa vor juca pentru clasamentul locurilor 5-8.

România este singura echipă din lume care a participat la toate ediţiile Campionatului Mondial de handbal feminin.