Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică din Brașov spun că având în vedere incidența în continua creștere, care amenință intrarea în carantină a municipiului Brașov și a localităților din jur, va începe vaccinarea în regim accelerat a populației.

 

În zilele care urmează vor fi deschise 6 noi centre de vaccinare pentru populația generală. Se va administra vaccinul AstraZeneca, pentru care a fost extinsă indicația și la vârste peste 55 de ani. Noile centre de vaccinare sunt localizate predominant în municipiul Brașov: Sala Sporturilor, Centrul Medical de Vest, dar și în Sânpetru. Platforma de programări va fi activată în zilele care urmează, spun specialiștii Direcției de Sănătate Publică din Brașov.