Sari la conținut

Revoluţionarii pregătesc un miting de protest în faţa Primăriei

Vineri,  20 aprilie 2012, între orele 12.00 -14.00, revoluţionarii vor organiza un marș de protest la Braşov. Cererea pentru organizarea protestului a fost înregistrată la Primărie de joia trecută.Mitingul este organizat de  Asociaţia Luptătorilor Răniţilor şi Urmaşii Eroilor "Braşov Decembrie 1989".  Marşul va avea loc pe traseul Piața Sfatului – str. Republicii - B-dul Eroilor care se va încheia cu un miting de protest în fața Primăriei Brașov. Revoluţionarii cer demiterea  Guvernului Ungureanu şi a preşedintelui Traian Băsescu,  din cauza cărora economia națională s-a prăbușit, nivelul de viață al românilor ajungând ca înainte de 1989. Revoluţionarii mai cer organizarea de alegeri anticipate şi anchetarea grupului infracțional, de la nivel naţional şi local, privind “fabrica de certificate“, printre falşii revoluţionari numărându-se pedeliştii  Mihail Tarbă,  George Scripcaru etc, potrivit unui comunicat de presă transmis de Asociaţia Luptătorilor Răniţilor şi Urmaşii Eroilor "Braşov Decembrie 1989". L.A.

Comentarii

Ultimă oră