Reprezentanții Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Brașov au adoptat o hotărâre prin care fac mai multe recomandări.

 

De exemplu, operatorilor economici din județul Brașov le recomadă


· decalarea programului de lucru pe schimburi și, acolo unde este posibil, organizarea activităților prin telemuncă;
· suplimentarea numărului autovehiculelor de transport al angajaților (acolo unde este cazul) astfel încât să nu se creeze aglomerări de persoane în timpul transportului de la domiciliul la locul de muncă și invers, precum și respectarea cu strictețe în timpul transportului a măsurilor legale dispuse privind prevenirea și combaterea infecției cu virusul SARS-CoV-2.


Se recomandă centrelor comerciale din județul Brașov:


· organizarea fluxului intrare-ieșire astfel încât acesta să fie realizat pe două sensuri bine delimitate, cu păstrarea distanței de minim 1 metru între persoane;
· limitarea numărului de persoane în spațiile interioare astfel încât să nu se creeze aglomerări;
· efectuarea cu rigurozitate a triajului epidemiologic – atât prin termoscanare, cât și observațional - la intrarea în centrul comercial;
· efectuarea cu rigurozitate și în permanență a verificărilor privind respectarea cu strictețe a măsurilor legale dispuse privind prevenirea și combaterea infecției cu virusul SARS-CoV-2, în special în ceea ce privește purtarea corectă a măștii de protecție;
· folosirea mai multor case de marcat, iar acolo unde este posibil, între acestea să existe o distanță corespunzătoare, pentru a se evita aglomerările de persoane.


Operatorilor economici din domeniul transporturilor de persoane li se recomandă:


· folosirea mai multor mijloace de transport în vederea reducerii densității de călători, precum și respectarea cu strictețe în timpul transportului a măsurilor legale dispuse privind prevenirea și combaterea infecției cu virusul SARS-CoV-2.


Unităților spitalicești din județul Brașov:


· respectarea cu strictețe a măsurilor legale dispuse privind prevenirea și combaterea infecției cu virusul SARS-CoV-2 de către toți angajații, precum și efectuarea în mod constant de verificări în acest sens.


Art.5 Comitetele Locale pentru Situații de Urgență din județul Brașov au obligația să transmită populației mesaje de avertizare audio și vizuale în vederea respectării de către cetățeni a legislației în vigoare cu privire la prevenirea și combaterea infecției cu virusul SARS-CoV-2.


Art.6 Instituțiile abilitate pentru efectuarea de verificări în ceea ce privește respectarea măsurilor privind prevenirea și combaterea COVID-19 vor proceda la intensificarea acțiunilor de control în județul Brașov”.