Acum 24 de ani, la ora 12.06, elicopterul SA-365 N "Dauphin",supraîncărcat, pilotat de colonelul Vasile Maluţan, decola cu greu de pe acoperişul Comitetului Central. Nicolae şi Elena Ceauşescu plecau sau, mai bine zis, fugeau pe ultimul drum. În urma lor, Piaţa Palatului se umplea de oameni fericiţi care strigau : «Ole, Ole, Ole , Ceauşescu nu mai e ! »
A urmat … insurecţia piepturilor goale care a devenit carne de tun în contrarevoluţia care a ţinut până pe 25 decembrie 1989. Odată cu împuşcarea soţilor Ceauşescu, « teroriştii » au dispărut ca prin farmec ! Vorba lui Bulă : « La Revoluţie toţi au tras în aer, numai noi am tras aerul în piept ! »
După 24 de ani au apărut mărturii, documente, acuze care ne-au mântuit de naivitate. Din păcate, am fost actori ai unui film cu un scenariu diabolic şi o regie pe măsură. Căderea lui Ceauşescu, ultimul dinozaur comunist, i s-a tras atât de la Vest cât, mai ales, de la … Est ! Revolta populară, sinceră şi spontană, a fost folosită ca masă de manevră. Din fericire, capacul cutiei Pandorei, odată ridicat, nu a mai putut fi pus la loc pentru a accepta comunismul cu faţă umană, un fel de perestroika dâmboviţeană… Aceasta a fost adevărata victorie a evenimentelor din decembrie 1989 : pluripartitismul , Piaţa Universităţii, democraţia şi libertatea presei. Din nefericire, au murit oameni. Mult prea mulţi. Pentru ei, vinovaţii fără vină, de fiecare 22 decembrie se cuvine să nu uităm ! Atât..
