Sari la conținut

Reguli şi tarife pentru datul cu sania în Poiană

reguli-si-tarife-pentru-datul-cu-sania-in-poiana

Regulamentul noului parc de săniuş şi tubing din Poiana Braşov nu permite amatorilor de săniuş utilizarea săniilor sau colacilor pentru tubing închiriate din alte părţi. “Este interzis accesul cu echipamente sportive închiriate de la alţi agenţi comerciali decât cei care aparţin parcului sportiv”, este unul dintre articolele regulamentului din incinta parcului. “Este strict interzisă folosirea echipamentelor  din afara parcului pe pistele amenajate, folosirea lor se poate face doar cu acordul personalului”, mai precizează regulamentul.

Orice persoană recalcitrantă sau aflată sub influenţa alcoolului sau a oricărei substanţe interzise va fi escortată în afara parcului, iar conducerea îşi rezervă dreptul de a-şi selecta clientela, se mai prevede în regulament. Accesul cu produse alimentare şi arme în cadrul parcului, dar şi accesul cu animale de companie, sunt interzise.

Conducerea parcului nu este responsabilă pentru obiectele pierdute sau furate şi nici pentru eventualele accidente însă sfătuieşte utilizatorii să poarte echipament de protecţie, pentru a evita situaţiile neplăcute. De asemenea, copiii de până la 14 ani trebuie însoţiţi şi/sau supravegheaţi de un părinte, pentru a putea utiliza noile facilităţi de agrement din parc.

Tarifele practicate sunt de 10 lei pentru închiriat sania, timp de 2 ore (accesul pe pârtie cu sănii de plastic, omologate, care nu provin de la ceilalţi agenţi comerciali din Poiană este gratuit), în timp ce tubingul costă 15 lei/oră cu un colac simplu, de o persoană, sau 25 de lei/oră pentru un colac dublu. Utilizarea benzii rulante cu ajutorul căreia se poate ajunge din nou în vârful pîrtiei costă 10 lei, pentru un set de cinci urcări.

Comentarii

Ultimă oră