Sari la conținut

Razii ale Poliției, 4 nopţi la rând, la Braşov

razii-ale-politiei-4-nopti-la-rand-la-brasov

   Poliţia municipiului Braşov a organizat şi desfăşurat o acţiune cu efective mărite, pentru prevenirea săvârşirii infracţiunilor contra patrimoniului, în special a celor stradale, dar şi a faptelor comise cu violenţă în zona unor societăţi cu program de noapte.


   Activităţile au avut loc pe raza municipiului Braşov şi s-au desfăşurat în perioada 24 – 27 ianuarie 2020, în intervalul orar 22.00-6.00.


    „Cu această ocazie, poliţiştii au legitimat 564 persoane, au verificat 181 autovehicule şi au constatat 4 infracţiuni.


    Pe linie de circulaţie rutieră, au fost reţinute, în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, un număr de 5 permise de conducere şi retrase 3 certificate de înmatriculare.


      De asemenea, au fost aplicate 36 sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 17.000 lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, OUG 195/2002R privind circulaţia pe drumurile publice şi Legii 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap”, se arată în bilanţul acţiunii, transmis de IPJ Braşov.

Comentarii

Ultimă oră