Sari la conținut
razie-in-localurile-din-brasov

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor (SIF) au organizat şi desfăşurat zilele trecute o acţiune în municipiul Braşov, vizate pentru verificarea respectării prevederilor legale fiind restaurantele, barurile şi cluburile.  Astfel, a fost controlată legalitatea actelor de comerţ, existenţa licenţelor pentru difuzarea muzicii în scop ambiental şi a documentelor justificative pentru mărfurile comercializate, precum şi evidenţierea pe aparatul de marcat electronic fiscal a veniturilor realizate din vânzarea mărfurilor. Poliţiştii au constatat la două unităţi comerciale cu profil alimentar abateri în acest sens. Ca atare, au aplicat două sancţiuni contravenţionale, în cuantum de 3.000, respectiv 1.000 de lei, fiind totodată confiscate şi sumele de bani neînregistrate, în primul caz fiind vorba de 943 de lei, iar în a doua situaţie 2.175 de lei. De asemenea, s-a constatat că, în incinta unui hotel-restaurant, se difuza muzică ambientală folosindu-se fonograme pirat, fără a se deţine licenţele legale eliberate de autorităţile competente în domeniu.

Comentarii

Ultimă oră