Sari la conținut
ratbv-se-innoieste-in-proportie-de-peste-75

Operatorul de transport public local din municipiul Braşov va organiza, în ultimul trimestru al acestui an, o licitaţie pentru achiziţia a 105 autobuze cu podea joasă, de diferite tipuri.

Potrivit reprezentanților companiei, RATBV va contracta un împrumut de 25 de milioane de euro de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru reînnoirea parcului de autobuze al companiei.

Fondurile rambursabile puse la dispoziţie de BERD sunt recunoscute a fi mai ieftine decât creditele bancare clasice.

În general, acestea se acordă în lei, pe termen lung, mai mare de 5 ani, costurile fiind de până la 20% din valoare. Până acum, cinci oraşe au accesat această schema de finanţare, Sibiu, Arad, Iaşi, Constanţa şi Cluj.

Potrivit ultimei raportări, din ianuarie 2017, RATBV are 134 de mijloace de transport în comun, multe cu probleme tehnice, regia funcţionând astfel, doar la 75% din capacitate. Odată cu achiziţia celor 105 maşini, gradul de înnoire al parcului auto ar fi de peste 75%.

Comentarii

Ultimă oră