Sari la conținut

RATBV caută o firmă care să repare sistemul de afişaj electronic din staţii

ratbv-cauta-o-firma-care-sa-repare-afisajul-din-statii

Având în vedere că sistemul de management informatizat al transportului în comun „dă rateuri”, RATBV a lansat zilele trecute o licitaţie de 242.308 lei, cu tot cu TVA, pentru mentenaţa şi repararea întregului sistem.

Potrivit anunţului licitaţiei, postat pe platforma electronică de achiziţii publice, contractul va avea o valabilitate de 12 luni şi va fi oferit firmei care oferă cel mai bun raport preţ-calitate.

Pentru a putea participa la licitaţie, firmele vor trebui să furnizeze inclusiv servicii software pentru funcţionarea sistemului. Candidații trebuie să demonstreze totodată că au desfăşurat activităţi similare în ultimii 3 ani.

Sistemul de informatizare a transportului în comun din Braşov a fost implementat în anul 2016, iar în timp a început să aibă tot mai multe probleme, astfel că are nevoie de o serie de reparaţii.

Cele mai mari probleme sunt cu panourile electronice de informare din staţii, unele dintre ele afişând date eronate. În unele cazuri, pe acestea este afişat faptul că un autobuz este în staţie, deşi nu se întâmplă acest lucru. În alte cazuri, indiferent de perioada zilei, pe panouri se poate citi că un autobuz vine dimineaţa, la o anumită oră.

Contractul pentru informatizarea sistemului de transport public al RATBV, cu o valoare de 23.741.756 lei, fără TVA, a fost semnat de către Primăria Braşov în decembrie 2014, cu UTI Grup şi Radcom SRL din Bucureşti. Prin acest proiect, au fost montate panouri electronice de informare în staţii şi autobuze, validatoare în mijloacele de transport în comun, dar şi mai multe automate de bilete în staţii.

Comentarii

Ultimă oră