Locatarii care consideră că au datorii nejustificate la Asociaţia de Proprietari pot solicita preşedintelui de Asociaţie defalcarea sumelor restante. De asemenea, odată cu modificarea Legii 230, proprietarii pot cere şi recalcularea penalităţilor la întreţinere. Astfel, nu se mai pot aplica penalităţi nejustificate, aşa cum susţin mulţi proprietari că se întâmpla până acum.  „Proprietarul are tot dreptul să ceară lămuriri suplimentare preşedintelui de asociaţie. Se poate solicita defalcarea sumelor restante şi detalierea amănunţită a penalităţilor. Noua lege nu va mai permite aplicarea de penalităţi la penalităţi”, a precizat senatorul UNPR, Sebastian Grapă.