Sari la conținut

Prostituția, drogurile și traficul de tutun incluse în calculul PIB în România

prostitutia-drogurile-si-traficul-de-tutun-incluse-in-calculul-pib-in-romania

România va introduce în calculul Produsului Intern Brut producţia, importul şi consumul de droguri, prostituţia şi traficul cu alcool şi tutun începând cu datele aferente anului 2012, care vor fi prezentate în septembrie 2014, având în vedere că este obligată să recalculeze PIB-ul potrivit noii metodologii valabilă la nivel european, a declarat, joi, şeful Direcţiei de Conturi Naţionale din cadrul Institutului Naţional de Statistică, Adriana Ciuchea. 'Începând cu anul '95, noi avem incluse în PIB estimări privind 'economia neobservată', aceasta reprezentând economia care este legală, dar este desfăşurată în condiţii ilegale. Pentru ultimii ani, valoarea se situează la 22% - 23% din PIB. Începând cu anul 2012, vom include şi aceste activităţi ilegale. Noi am avut un proiect pe fonduri europene care s-a încheiat la finalul anului trecut, prin care am făcut pentru prima dată estimări pentru prostituţie, pentru droguri şi contrabandă cu alcool şi tutun. Încă nu au fost incluse în PIB. În luna septembrie, când vom publica PIB-ul pentru anul 2012, conform noului sistem de conturi 2010, o să avem şi aceste estimări incluse în PIB', a explicat Adriana Ciuchea. Referitor la ponderea pe care aceste activităţi ar putea să o aibă în PIB, ea a apreciat că aceasta nu poate depăşi 0,1% - 0,2%. Implementarea noii metodologii de calcul a PIB este obligatorie la nivel european. Potrivit EUROSTAT, pentru România este estimată o creştere a PIB cuprinsă între zero şi 1% după aplicarea noii metodologii de calcul. Cele mai mari creşteri de PIB, în urma aplicării noii metodologii, sunt estimate pentru Finlanda şi Suedia, între patru şi cinci puncte procentuale, scrie economica.net.

Comentarii

Ultimă oră