Sari la conținut

Proiectele majore de investiții ale Brașovului susținute de liderii coaliției de guvernare

Proiectele majore de investiții ale Brașovului sunt susținute de liderii coaliției de guvernare.

Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea și primarul municipiului Brașov, Allen Coliban au participat la București, la o întâlnire organizată cu liderii coaliției de guvernare, pe tema identificării soluțiilor de finanțare pentru proiectele majore de investiții ale județelor Brașov și Covasna.

La această întâlnire au fost prezenți președintele Camerei Deputaților, dl. Ludovic Orban și vicepremierii Kelemen Hunor și Dan Barna.

Principalul demers adus în atenția liderilor coaliției de guvernare de către șeful administrației județene a fost solicitarea în vederea alocării sumei de 100 milioane de lei pentru Aeroportul Internațional Brașov.

Până în prezent, Consiliul Județean Brașov a cheltuit din bugetul propriu aproape 300 milioane de lei pentru construirea acestui obiectiv de investiții, iar anul acesta, va fi un vârf de plăți, în ceea ce privește lucrările de infrastructură aeroportuară, care sunt contractate și care vor fi finalizate până la sfârșitul acestui an, în valoare totală de 95 de milioane de lei.

De asemenea, președintele Consiliului Județean Brașov a transmis că, în baza studiului de fezabilitate pentru asigurarea serviciilor de navigație aeriană, au fost demarate procedurile de achiziție publică pentru echipamentele de navigație aeriantă, proiectarea procedurilor de zbor ș proiectarea și execuția turnului de control remote, în valoare totală de 85 de milioane de lei.

Comentarii

Ultimă oră