Sari la conținut

Primăria Râşnov deschide proces constructorului care a blocat un contract pe bani europeni

primaria-rasnov-deschide-proces-constructorului-care-a-blocat-un-contract-pe-bani-europeni

De patru luni, firma Emyplan SL din Spania nu a mişcat nicio piatră pe şantierul reabilitării centrului istoric Râşnov, contract semnat în mai 2014. Despăgubirile calculate sunt de un milion de euro şi vor fi imputate constructorului. Licitaţia va fi reluată, pentru a nu se pierde finanţarea UE

Lucrările de transformare a centrului Râşnovului în pietonal, prin amenajarea unei parcări subterane şi a unui tunel rutier care să subtraverseze această zonă, ar fi trebuit să înceapă încă din prima jumătate a lui iunie, când edilii au semnat cu constructorul spaniol procesul de predare – primire a amplasamentului şi au dat ordin de începere a lucrărilor. Deşi au trecut mai bine de trei luni de atunci, firma Emyplan SL din Spania nu a mişcat nici măcar o piatră, astfel că primarul oraşului Râşnov, Adrian Veştea, a anunţat că zilele viitoare va fi reziliat contractul cu această companie. „Licitaţia pentru acest proiect a fost anevoioasă ţinând cont că s-au cerut clarificări şi au existat contestaţii la caietul de sarcini. Ţinând cont că firma spaniolă şi-a însuşit întreaga documentaţie a proiectului prin depunerea ofertei, ar fi trebuit să se apuce de treabă. Din păcate, am fost nevoiţi să transmitem o serie de notificări, i-am invitat la discuţii şi cu reprezentanţii Ministerul Dezvoltării, pentru a lămuri lucrurile, dar nu s-a întâmplat nimic. Astfel, zilele trecute a expirat termenul transmis prin somaţii şi suntem nevoiţi să reziliem contractul, aceasta fiind şi recomandarea ministerului”, a precizat Adrian Veştea.
Contractul dintre Primăria Râşnov şi Emyplan SL a fost semnat pe 6 mai 2014, după aproape 4 luni cât a durat procedura de licitaţie prin SEAP, timp în care s-au tot făcut clarificări şi detalieri ale procedurilor tehnice, la cererea constructorilor.

Singurele lucrări, executate pe banii Primăriei
La această dată, singurele lucrări executate în centrul Râşnovului sunt cele de deviere a reţelelor şi îngropare a cablurilor aeriene în subteran, lucrări finanţate şi executate de Primărie, care avea obligaţia să predea amplasamentul constructorului liber de sarcini, lucru care s-a întâmplat pe 13 iunie 2014.
Nu s-au ţinut de propriul grafic
Firma spaniolă a prezentat la momentul semnării procesului verbal de primire a amplasamentului şi un grafic de lucrări, dar nici unul dintre termene nu a fost respectat, ţinând cont că nu s-a făcut nici măcar organizarea de şantier. „La această dată, ar fi trebuit să fie realizaţi deja o parte dintre pereţii mulaţi care au rolul de susţinere a terenului şi să se fi început excavările la o adâncime de până la 7 metri pentru amenajarea parcării şi a tunelului. Din păcate, până la această dată nu s-a făcut nimic din tot ce era menţionat pe graficul de lucrări pe care ni l-au prezentat”, a explicat Mircea Tobă, şeful Serviciului Urbanism din Primăria Râşnov.
După rezilierea contractului, care va fi perfectată zilele următoare, edilii râşnoveni sunt hotărâţi să dea în judecată firma spaniolă şi să ceară despăgubiri de peste un milion de euro, ţinând cont că a dat peste cap un proiect cu o importanţă deosebită pentru turismul râşnovean. „Am calculat penalităţile de întârziere şi acestea depăşesc un milion de euro. Vom începe o acţiune în instanţă pentru recuperarea banilor”, a spus primarul Râşnovului. Valoarea lucrărilor fusese estimată la suma de 13,76 de milioane de lei fără TVA, compania Emyplan SL oferind un preţ de 9,91 milioane de lei, fără TVA.

Banii nu se pierd, va fi o  nouă licitaţie
Primarul Adrian Veştea a ţinut să sublinieze faptul că nu se vor pierde banii europeni pentru proiect, iar în perioada următoare se va lansa o nouă licitaţie pentru desemnarea unui constructor. „Avem convingerea că putem realiza proiectul până la finele lui 2015, când Uniunea Europeană ne obligă să cheltuim banii din axa de finanţare 2007 – 2013. Vom solicita o amânare la ADR Centru şi vom lansa o nouă procedură de la zero. Una dintre condiţiile de participare, ca de altfel şi la licitaţia anterioară, va rămâne ca ofertanţii să aibă experienţă similară în execuţia de tunele rutiere, experienţă care a fost prezentată atât de firma spaniolă, cât şi de către celălalt ofertant, care era din Italia. Numai că la adjudecarea licitaţiei a contat pe lângă restul criteriilor de eligibilitate preţul, iar cei din Spania au venit cu un preţ mai mic”, a spus Adrian Veştea.

La iarnă, centrul se va transforma în patinoar
Ca soluţie provizorie, pe timpul sărbătorilor de iarnă, în centrul oraşului va fi montat un patinoar artificial, dar şi mai multe căsuţe din lemn şi vor fi împodobiţi brazi, astfel ca aspectul zonei centrale să nu fie unul desuet. „Nici până acum, când în zona centrală era un parc, nu am avut un aflux mare de turişti, fiindcă nu erau terase sau alte atracţii, dar rolul acestui proiect este tocmai de a pune în valoare această zonă a oraşului. Este bine că totuşi spaniolii nu au început lucrările şi apoi să le abandoneze, fiindcă am fi avut şi alte întârzieri cauzate de faptul că ar fi trebuit să reevaluăm tot ce s-a făcut înainte de a lansa o nouă licitaţie plus că am fi avut şi tot centrul blocat”, a explicat Veştea.

Lucrările la liftul cu cremalieră, în line dreaptă
Celălalt proiect de anvergură derulat de Primăria Râşnov, respectiv amenajarea liftului cu cremalieră care va lega centrul staţiunii de Cetate, decurge foarte bine, chiar dacă firma constructoare a întâmpinat unele greutăţi, cauzate de faptul că a trebuit să lucreze foarte mult „manual”. Până la finele acestui an, dacă vremea va fi favorabilă, acesta va deveni însă funcţional, după estimările constructorului. „S-a lucrat destul de greu, fiindcă săpăturile în stâncă s-au executat manual, neavând posibilitatea să folosim explozibil. În următoarea perioadă, pregătim fundaţiile pentru stâlpii care vor susţine şinele şi vom turna betonul. Şi în acest caz vom folosi pompe staţionare, pentru că nu avem cum să intrăm pe pantă cu utilaje. Dacă vremea va fi bună, reuşim să finalizăm în luna decembrie”, a precizat Teodor Petruş, şeful de şantier pentru bzb.ro

Comentarii

Ultimă oră