Sari la conținut

Premieră la Teatrul pentru Copii Arlechino: „Dădaca rebelă”

premiera-la-teatrul-pentru-copii-arlechino-dadaca-rebela

 Duminică, 6 octombrie 2019, copiii de toate vârstele, de la prichindei de grădiniţă până la copiii-adulţi sunt aşteptaţi la prima premieră a stagiunii Teatrului pentru Copii Arlechino. Este vorba despre „Dădaca rebelă”, de Traian Savinescu.


     „O casă-ntoarsă pe dos, un tată agitat şi disperat, cu-o droaie de copii, se-ncearcă a fi puse la punct de bone condamnate să înlocuiască lipsa mamei. O ultimă speranţă, în lungul şir de abandonuri şi marea de nelinişti. Matilda. Bona supremă, ciudată de-ţi stă mintea-n loc, dădacă de dădacă, leac amar menit a le veni de hac năbădăioaselor odrasle ale lui Block. Micii devoratori de bone, Liza, Pete, Jan-Marry (gemenii), cu George-n frunte, îşi află în Matilda adversar neaşteptat, bizar, şi greu şi de mistuit dar şi mai greu de biruit. Pe alte fronturi, alte bătălii: Mătuşa cea bogată dispusă să-i ajute în schimbul unei nepoate are cu tatăl lor, dispute. Ei cu mătuşa, alt război în care şi dădaca se implică. Cu tatăl, lupta îndelungată se va-ncheia … cu-mbrăţişări. Matilda se dovedeşte-a fi, deşi zurlie şi rebelă, o dăscăliţă fermă, dar şi belă. Iar lecţia predată în trei paşi, cu iartă-mă, te rog şi mulţumesc, ajunsă în final, firesc, este cântată-n cor de-armata copiilor … şi chiar, a spectatorilor!”, prezintă regizorul Traian Savinescu spectacolul.


  În distribuţie vor fi Eliza Muraru/ Petronela Rujan, Marius Stroe/ Dan Zorilă, Adrian Dobrescu, Alexandru Dobrescu, Anca Badea, Adrian Iuga, Erika Mihaly, Florenţa Vătavu. Svenografia este semnată de Bajko Attila, coregrafia, de Andreea Duţă, iar muzica, de Cári Tibor.


     Piesa va fi prezentată duminica 6 octombrie 2019, de la ora 10.30 şi de la ora 12.00. Biletele se pot achiziţiona de la casa de bilete, iar costul unuia este de 20 de lei.

Comentarii

Ultimă oră