Sari la conținut

Poveste de succes! Andrei Ivan bate la porţile fotbalului mare

poveste-de-succes-andrei-ivan-bate-la-portile-fotbalului-mare

Andrei Ivan este cel mai dorit fotbalist român din această iarnă. Marile cluburi din Europa au început să înroşească telefoanele către Craiova, acolo unde tânărul originar din Moreni a explodat în Liga I. Cum a ajuns Ivan să fie cel mai în vogă fotbalist din campionatul românesc? Braşovul Tău a vorbit cu jucătorul, tatăl acestuia şi primul antrenor şi îţi prezintă o poveste unică, din care nu lipsesc momentele grele, tensionate, dar şi bucuria şi împlinirea sufletească.

La 19 ani, împliniţi pe 4 ianuarie, Andrei Ivan este unul dintre cele mai bune produse din fotbalul românesc la ora actuală. Jucătorul celor de la CSU Craiova a explodat în 2015 şi inevitabil a atras privirile celor mai importante cluburi din Europa.

Rând pe rând, Ajax, Juventus, Roma şi Zenit au întrebat de fotbalistul născut la Moreni, judeţul Dâmboviţa. Cireaşa de pe tort a fost însă Barcelona, care a deschis tratativele pentru Ivan.

„Mă uitam la ştiri, vorbeau numai de mine. Râdeam, eram mândru de mine. Am văzut că scria pe ziarul casei al Barcei. Acolo m-am uitat şi eu. Eu dormeam, stăteam în pat, m-a sunat cineva. E adevărat că vrei să pleci la Barcelona? Doamne, eu nu ştiam nimic, doar mă trezisem din somn. De unde să ştiu eu dacă plec sau nu. Patronul ştie asta, împreună cu domnul preşedinte Felix Grigore” - Andrei Ivan, fotbalist CSU Craiova

Daniel Ivan este tatăl lui Andrei şi i-a fost alături încă din primele momente în care a păşit pe gazon. Ivan senior a povestit cum oficialii olteni au rezistat tentaţiei şi au refuzat oferte concrete de milioane de euro venite pe adresa puştiului.

„Rotaru nu lasă nimic. De exemplu, a venit Ajax 1,7 milioane şi nu a vrut să-l lase. Au cerut trei milioane şi 30% procente dintr-un eventual transfer. Apoi, a venit Zenit cu două milioane şi au refuzat” - Daniel Ivan, tatăl lui Andrei Ivan

Tot Daniel Ivan a dezvăluit şi drumul pe care l-a parcurs tânărul fotbalist, vorbind despre cum a fost refuzat de două cluburi din Anglia şi unul din Italia, dar şi cum a ajuns la CSU Craiova.

„Clubul a băgat bani mulţi în el. Vă spun că nu dădea nimeni 100.000 de euro pe un copil de 16 ani. Acum nu vor scoate înzecit, ci însutit. Au avut curajul să-l ia şi nu s-au păcălit. Andrei a mai fost pe la câteva echipe, dar nu a dat nimeni. Am fost pe la Norwhich, au oferit 70.000, apoi la Reading, care a dat 60.000. A mai fost şi Paraschiv prin Italia, la Napoli, dar au dat maximum 50.000. M-a sunat Geolgău într-o seară, ne-am întâlnit la Piteşti şi de atunci a rămas la Craiova. Eu oricum de mic copil ţin cu Craiova, a fost visul meu să meargă la Craiova” - Daniel Ivan, tatăl lui Andrei Ivan

Mircea Petrescu este primul antrenor din cariera lui Andrei Ivan. Tehnicianul de la Flacăra Moreni a lansat o ipoteză conform căreia traseul fostului său elev în Spania ar putea fi influenţat de Constantin Gâlcă, în prezent la cârma lui Espanol.

„Eu pe copil l-am luat de pe drumuri, informaţiile despre fotbal erau zero. Dar, a avut talent. Andrei a fost ofertat, iar ăsta este un lucru extraordinar. Eu aş fi fericit să-l împrumute. Vă confirm sigur, eu ştiu potenţialul. Totul se face prin Gâlcă. S-ar putea să-l ia Barca, apoi să-l împrumute la Espanol. Gâlcă l-a avut la Under 17 şi a dat 15 goluri cu el antrenor” - Mircea Petrescu, primul antrenor al lui Andrei Ivan

Andrei Ivan este cotat la 650.000 de euro de site-ul de specialitate transfermarkt.com.

Comentarii

Ultimă oră