Sari la conținut

Avocata Mihaela Angheluş şi profesorul american de origine română Ioniţă Romulus au depus o plîngere penală împotriva preşedintelui suspendat Traian Băsescu. Plângerea a fost trimisă la Procurorul general Laura Codruţa Kovesi şi, prin această cerere, se solicită „instrumentarea cu maximă celeritate” întrucît „pe perioada suspendării, preşedintele nu beneficiază de nici un fel de imunitate”, potrivit cotidianul.ro.
Aşa cum precizează semnatarii, „prezenta plângere, nu se referă la fapte săvârşite de numitul Traian Băsescu direct împotriva subsemnaţilor reclamanţi, ci fapte săvârşite de acesta împotriva poporului român – din care subsemnaţii facem parte, precum şi împotriva României”.Principalele capete de acuzare din această plîngere vizează încălcarea prevederilor art. 52 alin 1 şi 3 din Legea 3/2000, privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, art. 36 din Constituţia României privind „Dreptul la vot”, art. 54 din Constituţia României, privind „Fidelitatea faţă de ţară”, art. 80 din Constituţia României, privind „Rolul Preşedintelui”.“Hăituirea în prezent a celor care au mers la vot, prin procurorii trimişi abuziv să îi caute acasă pe fiecare în parte, să îi scoată de la slujba religioasă pentru a-i ancheta în mijlocul drumului, punându-i să jure pe biblie şi să declare cum au votat la referendum, este o acţiune inaceptabilă de intimidare, teroare şi de presiune politică – caracteristică doar dictaturilor. Prin toate acţiunile sale din ultimii ani şi mai ales prin cele din acest an, Traian Băsescu vrea ca dictatura impusă de el în mod tacit, să devină una legitimă.” arată cei doi în plângere. Vezi pe larg plângerea aici.

Comentarii

Ultimă oră