Sari la conținut

Pistoale, arme de tir şi de vânătoare descoperite la Brașov

pistoale-arme-de-tir-si-de-vanatoare-descoperite-la-brasov

Zeci de arme, fără acte, descoperite de poliţişti în judeţul Braşov. Este vorba despre pistoale, arme de tir şi de vânătoare. Deţinătorii sunt cercetaţi penal şi riscă până la 3 ani de închisoare fiecare. Armele au fost descoperite în timpul unei razii organizate de oamenii legii în întreg judeţul. Polițiștii au identificat 14 bărbaţi și două femei, cu vârste cuprinse între 31 și 82 de ani, care dețineau ilegal 12 pistoale de autoapărare neletale, două arme de tir, una de vânătoare și peste 100 de cartușe. De asemenea, polițiștii au mai identificat alţi 3 bărbaţi din municipiul Brașov care dețineau ilegal la domiciliile lor câte două arme și 200 de cartuşe. Polițiștii au constatat că persoanele menționate  aveau permise de armă cu perioada de valabilitate expirată și că nu  s-au prezentat la un armurier autorizat pentru a le preda în termen de 10 zile de la data expirării termenului de valabilitate al permisului de armă. Persoanele menționate sunt cercetate în stare de libertate și riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 3 ani.

Comentarii

Ultimă oră