Piste noi pentru bicicliști în Brașov. „Ne-am propus ca anul acesta să extindem pe cât posibil reţeaua de piste pentru biciclete, astfel încât să creăm o legătură între cartierele Braşovului, mai ales că acest tip de transport se bucură de un interes în creştere din partea braşovenilor”, a anunțat primarul George Scripcaru. Edilul spune că, la nivelul municipalității, s-a stabilit ca toate străzile care vor fi reparate integral să fie „redesenate” cu piste pentru biciclişti. Deja acest șlucru se întâmplă pe B-dul Mihail Kogălniceanu, Toamnei şi Zizinului, unde sunt lucrări sau sunt programate intervenții la reţelele de apă.
  Șoferii trebuie să știe că noile căi de rulare pentru biciclişti au fost și vor fi marcate cu linii întrerupe, astfel ca pe tronsoanele unde benzile de circulaţie sunt mai înguste, iar strada nu poate fi lărgită, să fie permisă şi circulaţia autovehiculelor pe pistă. Șoferii trebuie să fie mai atenţi când circulă în aceste zone şi să-i respecte în trafic pe biciclişti. De asemenea, pentru a fi vizibile, benzile pentru biciclete vor fi marcate atât pe orizontală (cu semn de bicicletă şi săgeţi corespunzătoare sensului de mers), iar în perioada următoare, în zona intersecţiilor vor fi montate şi indicatoare care să semnalizeze aceste piste, a mai precizat Scripcaru.
  
   Atenție! Şoferii nu vor avea însă voie să staţioneze pe aceste benzi, lucru care, cel puţin la această oră, nu este înţeles de către unii particpianți în trafic. De exemplu, taximetriştii staţionează pe banda bicicliştilor, în zona Onix, deşi au loc destul, astfel încât să nu-i împiedice pe ciclişti, scrie newsbv.ro.