Sari la conținut
petre-lucian-cere-rabdare-la-as-sr-brasov

Antrenorul echipei AS „Steagu Roșu” Brașov, Petre Lucian s-a înhămat la o muncă teribil de grea. După despărţirea de Precizia Săcele, tehnicianul a fost convins de proiectul suporterilor și a acceptat misiunea dificilă de a crea o echipă de la zero.

Potrivit presei locale, Lucian a declarat că în acest proiect nu-ţi poţi propune decât să ajungi sus și că important este să se formeze cât mai rapid lotul.

Echipa se pregătește de primul amical parafat din această vară. Meciul va avea loc sâmbătă, de la ora 11, la Cristian, în compania echipei Inter Cristian, o echipă bună de Liga a 4-a.

În altă ordine de idei, oficialii clubului braşovean au găsit o soluţie pentru desfăşurarea antrenamentelor. Elevii lui Petre Lucian se vor putea pregăti la Tărlungeni.

Amintim că pe 10 august, va avea loc Adunarea Generală a AJF Braşov, for care va decide în ce ligă va fi acceptată echipa suporterilor braşoveni.

Comentarii

Ultimă oră