Sari la conținut

Peste 50 de dacii clasice vor fi expuse în Piața Sfatului

peste-50-de-dacii-clasice-vor-fi-expuse-in-piata-sfatului-

Piața Sfatului din Brașov se va umple de automobile istorice Dacia, sâmbătă, 10 mai, când are loc întâlnirea anuală DACIA CLASIC, eveniment care reunește proprietarii și admiratorii automobilelor care au marcat istoria țării. Vor fi prezenți dacioți din toate colțurile țării, dar și din SUA, Marea Britanie și Austria.

Peste 50 de mașini, în mare parte Dacia 1300 şi Dacia 1100, cu caroseria strălucitoare și motorul în stare perfectă vă așteaptă să le admirați. Multe dintre ele sunt trecute de 40 de ani, însă nu-și arată vârstă: parcă ieri ar fi ieșit de pe porțile Uzinei de Autoturisme Pitești. O bună parte dintre posesorii mașinilor istorice sunt tineri, îndrăgostiți de Dacia 1300/1100 în copilărie.

La evenimentul de la Brașov vor fi expuse și câteva mașini istorice deosebite:

1. Dacia 2000 destinată cuplului Ceaușescu şi înalţilor demnitari comunişti. Mașina este fabricată în 1981 și are dotări uimitoare pentru România acelor ani: cutie de viteze automată, aer condiționat, geamuri electrice și pilot automat cu comenzi pe volan.

2. Renault 12, model similar cu Dacia 1300, lansat în acelaşi timp în Franţa, exemplar rarisim cu volan pe partea dreaptă. Automobilul va veni pe platformă de la Londra special pentru Întâlnirea anuală DACIA CLASIC și îi aparține renumitului violonist român Remus Azoitei.

3. Varianta de competiţie a uzinelor Renault, Renault 12 Gordini, care a echipat în anii ’70 lotul Naţional de Raliul al Romaniei (7 exemplare). Automobilul, fabricat în 1973, este pregătit pentru cursele de circuit şi are un motor de 185 CP.

Daciile se vor alinia în Piața Sfatului la ora 10:00 și, timp de trei ore și jumătate, proprietarii lor le stau la dispoziție tuturor vizitatorilor care vor să le afle povestea. Veți putea afla cât costă restaurarea unei Dacii, care sunt etapele critice și la ce anume să vă uitați dacă vreți să cumpărați un automobil istoric. La oră 16:00, organizatorii au pregătit concursuri amuzante pentru testarea cunoștințelor și creativității șoferilor de Dacia.

Ediția aceasta a întâlnirii DACIA CLASIC marchează 45 de ani de la fabricarea primei Dacia 1300 în țara noastră, intrată în producție în august 1969, sub licență Renault 12. Cele două mașini, Dacia 1300 și Renault 12, erau de fapt la fel, diferența fiind făcută de emblemele și de inscripționările firmelor producătoare. Până la jumătatea anului 1972, Dacia 1300 s-a făcut cu piese franțuzești, apoi s-au folosit piese realizate în țara noastră.

Comentarii

Ultimă oră