La Braşov, numărul de programe de formare profesională este peste media naţională. Astfel, în 2013, cei ce au vrut să îşi schimbe meseria au putut să aleagă din cele 75 de cursuri de calificare, dintre care 14 au fost organizate de furnizori noi de astfel de servicii. În urma absolvirii şcolii de formare profesională, peste o mie de braşoveni au primit certificate europene, parafate de Ministerele Muncii şi Educaţiei.
În cadrul Agenţiei de Plăţi şi Inspecţie Socială Braşov funcţionează o comisie judeţeană de formare profesională, care se bazează pe activitatea unui secretariat tehnic, ce are caracter executiv. Acest serviciu, este de fapt cel ce a şi autorizat cele 75 de programe de formare profesională. Directorul executive al Agenţiei, Diana Borş, precizează că certificatele emise de furnizorii de cursuri de calificare sunt recunoscute atât la nivel naţional cât şi la cel european. Braşovenii care au urmat un astfel de curs  şi-au găsit de lucru în Uniunea Europeană trebuie, însă să supralegalizeze documentul de atestare profesională. Această procedură este folosită în prezent şi reprezintă de fapt o aplicare de apostilă, făcută de Instituţia prefectului. Înainte însă de acest pas, braşovenii trebuie să ştie că au nevoie de o verificare a legalităţii, veridicităţii şi autenticităţii actelor de către Agenţia de Plăţi şi Inspecţie Socială Braşov. Şefa acestei instituţii, Diana Borş (foto),  spune că, atunci când se aplică pentu un job în Europa, este nevoie de această procedură pentru ca angajatorii europeni să ia la cunoştinţă faptul că persoana respectivă are o calificare, o pregătire în domeniile trecute în certificatul de calificare.