Sari la conținut

Performațe deosebite pentru România la Olimpiada Internațională de Fizică din Indonezia

performate-deosebite-pentru-romania-la-olimpiada-internationala-de-fizica-din-indonezia

Un nou succes remarcabil a fost posibil datorită delegației cu care a participat România la Olimpiada Internaţională de Fizică de la Yogyakart (Indonezia): cinci medalii pentru echipa României şi locul I în Europa. Elevii români s-au situat la înălțime.

,,Olimpicii români au reeditat succesele excepționale înregistrate în ultimii doi ani la Olimpiada Internaţională de Fizică, obținând patru medalii de aur și o medalie de argint la ediția din 2017. Datorită acestui palmares, România a ocupat din nou primul loc în Europa și s-a clasat între primele 5 țări din lume.

Medaliile de aur au fost cucerite de Anca Drăgulescu (din Buzău), Răzvan Octavian Radu (premiat cu argint în 2015), Petru Cotruț (toți elevi la Liceul Internaţional de Informatică din București) și Andrei Radu (clasa a XI-a/Colegiul Național „Nicolae Bălcescu” din Brăila). Medalia de argint i-a revenit lui Sebastian Leontică, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Petru Rareș” din Piatra Neamț.

Delegaţia României a fost coordonată de Delia Davidescu (cadru didactic la Liceul Internaţional de Informatică din Capitală) și Adrian Dafinei (conferenţiar universitar doctor la Facultatea de Fizică a Universităţii Bucureşti).

 A 48-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Fizică s-a desfăşurat în Indonezia (Yogyakarta), în perioada 16-24 iulie 2017, reunind 424 de concurenţi din 88 de ţări” se precizează într-un comunicat al Ministerului Educației.

Performanța remarcabilă a elevilor a fost lăudată și de Președintele României, Klaus Iohannis. ,,Mă bucur de fiecare dată când performanța elevilor și profesorilor români este recunoscută și apreciată la nivel internațional. Îi felicit pe cei cinci elevi și profesorii din Delegația României la Olimpiada Internațională de Fizică, desfășurată în Indonezia, pentru rezultatele lor remarcabile. Ei au dus țara noastră pe primul loc în Europa și în topul celor mai bune 5 state din lume la Fizică, un domeniu de suflet pentru mine. Realizările lor excepționale ne inspiră și sunt cea mai bună dovadă că perseverența, efortul și energia puse în slujba pasiunii fac ca visele să devină realitate” a scris președintele României, pe pagina sa de facebook.

Comentarii

Ultimă oră