Sari la conținut

Pentru pacienții bolnavi de cancer îngrijiți de HOSPICE, fiecare ajutor mic este mare

Peste 4.600 de pacienți cu boli incurabile au căutat sprijin la HOSPICE Casa Speranței în primele 10 luni ale acestui an. Sunt pacienți din toate județele țării, o bună parte dintre ei veniți de la sute de kilometri distanță pentru a primi îngrijirea de care au nevoie și pe care nu au găsit-o aproape de casă. Slăbiți de cancer, împovărați de izolare, uitați de sistem, oamenii au primit la HOSPICE, gratuitși necondiționat, îngrijire medicală, sprijin social, psihologic și spiritual.

Peste 10.500 de vizite medicale de îngrijire la domiciliul pacienților au asigurat echipele HOSPICE de la începutul acestui an, pe lângă cele 8.900 de zile de internare în spitalele din Brașov și București.


La acestea s-au adăugat mai mult de 5.500 de intervenții sociale în familiile pacienților copii și adulți și aproape 3.000 de sesiuni de sprijin psihologic.

În spatele acestor cifre stau oameniiaflați în suferință, care au cerut ajutorul fundației. Iar în spatele lor sunt toți sponsorii și donatorii care au înțeles să fie solidari cu adulții și copiii , care duc cea mai grea bătălie a vieții lor.


HOSPICE Casa Speranței lansează campania La HOSPICE,fiecare ajutor mic este mare. https://bit.ly/3wQQrbB

Companiile pot veni în sprijinul pacienților cu boli incurabile îngrijiți de fundația HOSPICE Casa Speranței prin facilitatea fiscală, care le permite să direcționeze până la 20% din impozitul pe profit sau pe venit datorat statului, până la 31 decembrie. Fondurilestrânse astfel asigură continuitate îngrijirii paliative gratuite de care tot mai mulți pacienți din România au nevoie.

Persoanele fizice se pot de asemenea implica prin donații lunare prin SMS la 8864 cu textul TIMP (4 euro) sau direct pe site-ul fundației hospice.ro/doneaza/.

Valoarea unui singur SMS asigură, spre exemplu, transportul echipei medicale până la un pacient acasă.

Comentarii

Ultimă oră