Direcţia de Servicii Sociale din Primăria Braşov a anunţat prelungirea perioadei de distribuire a pachetului cu alimente „Pentru suflet”, cu ocazia sărbătorilor Pascale din 2018 şi în luna aprilie, după ce iniţial data limită era 31 martie.

   Potrivit reprezentanţilor DSS Braşov, decizia a fost luată pentru a permite unui număr cât mai mare dintre persoanele îndreptăţite să-şi poată valorifica acest drept.

   Pachetul cu alimente „Pentru suflet” este în cuantum de 50 lei şi se acordă sub formă de pachet cu 5 tichete sociale cu valoarea de 10 lei fiecare, acestea putând fi utilizate doar pentru achiziţionarea de produse alimentare.

   Persoanele îndreptăţite să beneficieze de tichetele sociale sunt pensionarii cu domiciliul stabil în municipiul Braşov, cu vârsta de minim 63 ani femeile şi 65 ani bărbaţii şi a căror pensie este de până la 1.000 de lei inclusiv.

   Pentru a putea ridica aceste tichete, pensionarii trebuie să prezinte cuponul de pensie pentru luna anterioară sau luna solicitării, în original şi copie, actul de identitate, în original şi copie, precum şi o cerere completată de beneficiar prin care acesta solicită acordarea tichetelor.

   În cazul pensionarii nedeplasabili, pentru care tichetele sunt ridicate de alte persoane, pe lângă actele amintite, mai este necesară o împuternicire, scrisă de beneficiar, pentru persoana mandatată să ridice tichetul, dar şi actul de identitate în original şi copie al persoanei împuternicite.

   Tichetele „Pentru suflet” pot fi ridicate de la sediul DSS Braşov, de pe strada Panselelor nr. 23, după următorul program: luni, marţi, miercuri şi vineri între orele 08.30 - 15.30 şi joi în intervalul 08.30 - 17.

   Detalii aici: