Sari la conținut

Patru candidați pentru postul de director al Serviciului Salvamont Brașov!

patru-candidati-pentru-postul-de-director-al-serviciului-salvamont-brasov

Patru persoane care își doresc să ocupe postul de director al Serviciului Salvamont Brașov s-au înscris până miercuri, când a fost data limită, scrie Monitorul Expres. Prima probă de concurs va fi cea scrisă, pe 18 ianuarie, iar cei care vor trece cu bine de aceasta, vor fi programați pentru proba de interviu. Candidaţii trebuie să aibă studii de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, să aibă vechime în specialitatea studiilor absolvite de minim trei ani, să aibă masterat sau cursuri postuniversitare în domeniul administraţiei publice, managementului ori în specialitatea studiilor necesare funcţiei şi competenţe manageriale, conform presei locale. Serviciul de Salvamont al municipiului Braşov are în jur de 420 de intervenţii pe an, cele mai multe fiind înregistrate iarna, în Poiana Braşov. Serviciul are în total 18 posturi iar 17 dintre ele sunt ocupate.

Comentarii

Ultimă oră