Costel Comana, patronul companiei feroviare Regiotrans a fost găsit mort într-un avion care zbura pe ruta Columbia-Costa Rica. Românul, care avea probleme cu legea, s-ar fi sinucis. Organismul de Investigaţii Judiciare din Costa Rica (OIJ) a informat miercuri că anchetează circumstanţele care au dus la moartea unui român, identificat doar drept Costel, care se crede că s-ar fi sinucis pe când se afla la bordul unui avion al companiei aeriene columbiene Avianca, informează EFE, citată de Agerpres. Potrivit România TV, românul mort ar fi Costel Comana, patronul companiei feroviare Regiotrans. Comana avea probleme cu justiţia din România. Potrivit unei relatări a presei locale din luna ianuarie, omul de afaceri s-ar fi aflat în Brazilia, în timp ce partenerul sau de la Regiotrans, Iorgu Ganea, a fost arestat pentru 30 de zile în cazul unor subvenţiilor acordate Regiotrans. Se banuia că doar Ganea a ajuns în arest întrucât Costel Comana ar fi colaborat cu procurorii. Raportul preliminar al OIJ relevă că bărbatul, în vârstă de 53 de ani, care călătorea la bordul unui avion care decolase din Columbia şi era însoţit de o femeie în vârstă de 35 de ani, tot româncă, era nervos şi s-a dus de mai multe ori la toaletă, potrivit declaraţiilor femeii. 'Ea a declarat că, la un moment dat, a adormit şi când s-a trezit, cu circa cinci minute înainte de aterizare, şi-a dat seama că bărbatul nu se mai afla lângă ea', a menţionat OIJ, într-un comunicat de presă. Femeia s-a dus să-l caute la toaletă, a bătut la uşă şi, cum nu i-a răspuns nimeni, a cerut ajutorul unei stewardese a companiei Avianca. Stewardesa a deschis uşa toaletei şi l-a descoperit pe român fără viaţă. La aterizarea aeronavei în Costa Rica, agenţi de poliţie şi-au făcut apariţia pe aeroportul internaţional Juan Santamaría, au ridicat cadavrul şi l-au transportat la morgă pentru autopsie. Costel Comana avea, potrivit Top 300 Capital, o avere estimată la 30-32 milioane de euro.
 
UPDATE - COMUNICAT DE PRESA - REGIOTRANS BRAȘOV

REGIOTRANS BRAȘOV anunță cu profund regret încetarea din viața a domnului COSTEL COMANA, unul din fondatorii  grupului. În ultima perioadă domnul Costel Comana  a avut probleme medicale majore  și a suferit o serie de intervenții chirurgicale.  De asemenea, pe fondul problemelor  medicale, domnul Costel Comana se retrăsese din managementul companiilor. Grupul de firme Regiotrans este alături de familia domniei sale. Rugăm insistent mass-media să respecte durerea familiei și să dea dovadă de decență.
Grupul de firme Regiotrans