Sari la conținut
pantilimon-titular-la-city-

Cel mai tare turneu al verii, Audi Cup, a fost câştigat de cei de la Bayern Munchen. Formaţia lui Pep Guardiola şi-a adjudecat trofeul după ce a învins-o în finală pe ManchesterCity (2-1). La City, Costel Pantilimon (foto) a fost integralist.

Goalkeeperul român a fost titularizat de Manuel Pellegrini, după ce nu prinsese niciun minut în partida cu AC Milan.

Chiar dacă Bayern a înscris de două ori, prin Muller (penalty, minutul 66), respectiv Mandzukic (73), Panti nu a putut face nimic la niciunul dintre goluri. PentruCity deschisese scorul Negredo (61). Pantilimon s-a remarcat încă din debutul partidei, când a reuşit o paradă de excepţie în faţa lui Ribery, în chiar minutul 2.

În finala mică, AC Milan s-a impus cu 1-0 în faţa celor de la Sao Paulo. Unicul gol al partidei a fost înscris de Kingsley Boateng, în minutul 52.

Comentarii

Ultimă oră