Sari la conținut

„Oscar-ul în domeniul serviciilor de urgenţă”! STS - Premiu european

oscarul-in-domeniul-serviciilor-de-urgenta-sts-premiu-european

Câştigătorii Premiilor internaţionale 112 au fost onoraţi, la Varşovia, pentru contribuţia lor la salvarea de vieţi . La 10 ani de la prima convorbire prin numărul 112, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale a primit Premiul european pentru cea mai bună reformă în Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă. Premiile europene 112 pot fi considerate “Oscar-ul în domeniul serviciilor de urgenţă”  şi recompensează performanţele remarcabile în acest domeniu. România prin Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) a primit Premiul european  pentru cea mai bună reformă în Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 (SNUAU). Această importantă distincţie recompensează devotamentul, implicarea şi performanţele obţinute de către STS în promovarea şi dezvoltarea SNUAU.  S-au înscris participanţi din toată Europa, candidaturile acestora fiind analizate de o comisie de experţi independenţi, înainte de a primi votul membrilor Asociaţiei Europene a Numărului de Urgenţă (EENA). Juriul internaţional a apreciat că Serviciul de Telecomunicaţii Speciale a dezvoltat sistemul 112 într-o manieră eficientă, luând în calcul, atât rezultatele tehnice, cât şi pe cele operaţionale cu impact major asupra calităţii serviciilor şi a siguranţei cetăţenilor. La acest eveniment au fost aproximativ 350 de participanţi, reprezentanţi ai serviciilor de urgenţă, organizaţii internaţionale, oficiali ai instituţiilor europene, furnizori de soluţii, care au susţinut şi au recunoscut excelenţa în domeniul serviciilor de urgenţă din Europa. Au mai fost acordate şi alte distincţii pe diferite categorii. „Ceremonia premiilor europene 112 din acest an poate fi considerată “Oscar-ul în domeniul serviciilor de urgenţă”. Câştigătorii ne-au demonstrat că, împreună, avem capacitatea de a construi o societate mai sigură şi că putem stabili un standard ridicat în domeniul serviciilor de urgenţă din întreaga lume”,  a declarat Demetrios Pyross, Preşedintele Consiliului Consultativ al EENA. Acesta este cel de-al patrulea premiu european 112 obţinut de către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) după cele din 2009 şi 2013 pentru cele mai bune campanii de educare – informare şi cel din 2011 pentru salvare remarcabilă.

Comentarii

Ultimă oră