Sari la conținut

Opt companii sunt interesate de Oltchim, a declarat, joi, Niculae Bălan, administrator judiciar al combinatului, într-o conferinţă de presă. „Suntem în linie dreaptă cu cinci companii care sunt în diverse etape şi există scrisori de intenţie de la încă trei companii. În linie dreaptă înseamnă că există o primă etapă în care potenţialii investitori trebuie să semneze un document care să asigure Oltchim şi managementul de acolo că toate informaţiile pe care le preiau sunt prelucrate în regim de confidenţialitate. Apoi urmează o solicitare de informaţii de natură financiară, urmează să-şi facă un due-dilligence şi să ajungă la o valoarea pe care o propun şi să exprime un interes pentru ambele entităţi” a explicat acesta. La rândul său, avocatul Gheorghe Piperea, de asemenea administrator judiciar la Oltchim, a precizat că preţul de privatizare în cazul Oltchim se va stabili în funcţie de două elemente: evaluarea şi votul creditorilor.

Comentarii

Ultimă oră