Olimpia CSU Brașov este echipa care furnizează cele mai multe jucătoare pentru loturile naționale. Faptul că la Brașov, au avut șansa să debuteze la vârste foarte fragede în Liga Națională, le-a făcut pe „olimpice” să se impună fără probleme la loturile naționale. La turneul final al Campionatului European de senioare, Olimpia CSU Brașov a fost reprezentată de Gabi Irimia, care a fost una dintre cele mai bune tricolore, și de Sonia Ursu. La lotul de tineret al României, Gabi Măgurean a fost o jucătoare de bază și a avut evoluții apreciate de toată lumea. A urmat Campionatul European de U 18, iar Ana Ferariu și Katy Armanu au fost liderele primei reprezentative a României.
Ana Ferariu selecționată în All-Star Five. Ana Ferariu a fost selecționată în echipa turneului final alături de Digna Strautmane (Letonia), Tereza Sedlakova (Slovacia), Sevgi Uzun (Turcia) și Satou Sabally (Germania).  „Olimpica” a încheiat turneul cu 24 de pase decisvie (prima pasatoare a echipei României), 24 de intercepții (prima din echipă), 94 de puncte marcate (a doua marcatoare a României după Andreea Crețu care a reușit 96 de puncte pentru tricolore), 48 de recuperări (a doua în națională după Raluca Matei, care a încheiat competiția cu total de 51 de recuperări) și 8 capace ( a doua după Raluca Matei care a reușit 10 capace). Ana Ferariu a închiat două jocuri în double-double. O evoluție foarte bună a avut și Katy Armanu. Ea a terminat pe prima poziție a Campionatului European, în clasamentul marcatoarelor din spatele linie de trei puncte cu 19 reușite și cu un procentaj de invidiat, 48,7 %. Katy a avut cel mai bun procentaj din echipa României la aruncările din acțiune 48,9% și a fost a patra marcatoare a naționalei tricolore cu 69 de puncte înscrise.
„Se putea mai mult”. „Sunt convins că această națională de U 18 a României putea reuși calificarea în prima grupă valorică. Ne-a lipsit un pic de șansă. Este totuși un rezultat bun pentru baschetul românesc, iar evoluția celor două jucătoare de la Olimpia CSU Brașov mă bucură foarte mult”, a declarat tehnicianul fetelor de la Olimpia CSU Brașov, Dan Calancea. „Am lucrat cu Ana și Katy, atât la echipa de junioare de la CSU cât și la senioarele de la Olimpia. Sunt două fete extrem de talentate, care au demonstrat din nou că sunt liderele generației lor. Ele au debutat deja în Liga Națională, au prins minute bune de joc și asta s-a văzut și în evoluția lor de la Campionatul European. Sunt mândru că am posibilitatea să lucrez cu asemenea jucătoare”, a spus și Nenad Marinkovic, antrenorul secund al echipei Olimpia CSU Brașov.
Urmează Europeanul de U16. În Macedonia va debuta Campionatul European de baschet feminin rezervat echipelor de U16, divizia a doua. România face parte din Grupa A, alături de Suedia, Danemarca, Albania și Elveția. Olimpia CSU Brașov este reprezentată la această competiție de trei sportive, Teodora Armanu, Maria Ferariu și Iulia Brezoi. Fetele de la Olimpia sunt campioane naționale la U16 și au câștigat toate premiile speciale ale campionatului. Teodora Armanu a fost MVP în mai multe partide ale turneului final, coșgheter, a făcut parte din echipa turneului și a fost declarată cea mai tehnică jucătoare. Iulia Brezoi a fost MVp-ul finalei, iar Maria Ferariu a fost declarată MVP-ul turneului și a fost selecționată în echipa turneului. Mai mult, chiar dacă sunt foarte mici, Teo Armanu și Iulia Brezoi au debutat deja în Liga Națională și au reușit să și marcheze, fiind singurele din întreg lotul care au deja prezențe pe prima scenă a baschetului feminin românesc.