Sari la conținut
oameni-si-datini

Obiceiuri din timpul anului, arhitectură tradiţională, portrete şi aspecte din viaţa de zi cu zi a ţăranului. Toate acestea au fost surprinse în fotografii de mai mulţi artişti, în diferite zone ale ţării. Cei care vor să admire imaginile pot vizita expoziţia naţională de Fotografie Etnografică „Oameni şi datini”, deschisă la centrul Cultural Reduta. Aceasta a fost realizată în urma unui concurs naţional de fotografie unde s-au înscris peste 40 de fotografi din mai multe judeţe, printre care Satu Mare, Harghita, Argeş, Maramureş şi Braşov.În perioada octombrie-noiembrie reprezentanţii  Centrulului Cultural „Reduta”au organizat un concurs naţional de fotografie etnografică, structurat pe două categorii: portret şi momente etnografice. Expoziţia deschisă la Reduta cuprinde pe lângă fotografiile câştigătorilor şi cele mai bune lucrări cu caracter etnografic, din domeniul culturii tradiţionale materiale sau imateriale - obiecte de patrimoniu cultural tradiţional, obiceiuri, costume populare, portrete, ocupații şi arhitectură tradițională. Reprezentanţii oraşului nostru au obţinut două premii. Vorbim de locurile doi la fiecare dintre secţiuni. Expoziţia Oameni şi datini  va fi deschisă publicului braşovean până în 24 ianuarie 2016.

Comentarii

Ultimă oră