Sari la conținut

O nouă tranşă de vaccin antigripal, distribuită medicilor de familie din Brașov

o-noua-transa-de-vaccin-antigripal-distribuita-medicilor-de-familie-din-brasov

O nouă tranşă de vaccin antigripal a fost distribuită medicilor de familie din judeţul Braşov!

În farmacii, refacerea stocurilor e aşteptată pentru mijlocul lunii!

Braşovul a primit, recent, 12.880 de doze de vaccin antigripal, care au şi fost distribuite medicilor de familie, după cum a precizat Anca Bâtiu, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Braşov.


    „Aceasta este a doua tranşă pentru populaţie şi a treia care a ajuns în Braşov. Prima tranşă a venit în 17 octombrie 2019 şi a fost destinată personalului medical. A doua tranşă de doze a fost în număr de 12.880 şi a fost prima pentru persoanele din categoriile de risc. Acum, aceasta este a treia tranşă pentru Braşov, dar a doua pentru populaţie, cu care, de asemenea, vor fi vaccinate persoanele din categoriile de risc: copii, gravide, vârstnici şi cei cu boli cronice”, a explicat Anca Bâtiu.

Persoanele din categoriile de risc sunt imunizate gratuit, în cadrul campaniei de vaccinare a Ministerului Sănătăţii. Însă, braşovenii care vor să facă vaccinul pe banii lor, trebuie să-l cumpere din farmacii. Unde ....nu prea se găseşte.


    „Ultima intrare de vaccinuri antigripale a fost la jumătatea lunii octombrie. Avem promisiuni că o nouă tranşă ar putea intra la jumătatea acestei  luni (noiembrie - n.r.). Farmaciile primesc vaccinurile de la depozite sau distribuitori. Perioada optimă de vaccinare este între lunile octombrie – noiembrie. Lumea întreabă de vaccin”, a explicat Mirela Zamfirescu, preşedintele Colegiului Farmaciştilor din România.


    Cei care vor să cumpere vaccinul din farmacii trebuie să ştie că au nevoie de o reţetă simplă de la medicul de familie.

Comentarii

Ultimă oră