Sari la conținut

O icoană considerată ca fiind făcătoare de minuni, ajunge duminică la Braşov

o-icoana-considerata-ca-fiind-facatoare-de-minuni-ajunge-duminica-la-brasov

O icoană considerată de preoţi ca fiind făcătoare de minuni, care a aparţinut Sfântului Nichifor Leprosul şi despre care s-a spus că a vindecat şi pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, va ajunge de la Sibiu la Braşov. Icoana o înfăţişează pe Maica Domnului şi mai e numită şi „Vindecătoarea”

Slujbe de Maslu la Mănăstirea din Cristian!


   Duminică, 2 august 2020, la ora 11.00, la Biserica Schimbarea la Faţă (Micşunica), soseşte în Braşov Icoana Maicii Domnului, care a aparţinut Sfântului Nichifor Leprosul.


   Multe din minunile sau vindecările făcute de el s-au săvârşit prin binecuvântarea acestei icoane. Ea va sta pentru închinare la acest lăcaş de închinăciune, de duminică, până joi, când este hramul Bisericii Schimbarea la Faţă de la Micşunica.


   Apoi, din seara de joi, 6 august 2020, va fi dusă la Mănăstirea „Sfântul Efrem cel Nou” din Cristian - Braşov, unde va sta până duminică, 9 august 2020, seara. La mănăstire, prin grija obştii şi a comunităţii formate acolo sub îndrumarea Părintelui Stareţ Clement Mircea, vor fi făcute slujbe de noapte şi alte rugăciuni specifice (precum Taina Sfântului Maslu), pentru alungarea bolilor şi necazurilor ce s-au abătut asupra lumii, precum şi asupra locuitorilor din municipiul şi judeţul Braşov, zone unde numărul de cazuri de infectare cu COVID-19 este în creştere.

Jandarmii vor păzi icoana, dar şi respectarea normelor de protecţie sanitară!

Icoana a fost dăruită sfântului Nichifor de către părinţii din Sfântul Munte Athos. De curând, a fost restaurată la Sofia de către preoţii bulgari, care apoi, din frăţească şi creştinească dragoste, au donat-o zilele acestea Mitropoliei Ardealului, Arhiepiscopiei Ortodoxe Sibiu.


   Acest demers duhovnicesc ce se desfăşoară la Braşov cu binecuvântarea Mitropolitului Ardealului IPS. Dr. Laurenţiu Streza. Autorităţile locale au acceptat acest pelerinaj, cu condiţia respectării tuturor normelor de protecţie sanitară.

Suportul logistic este asigurat de Ordinul Militar „Sf. Maria”, iar măsurile de ordine şi legalitate sunt asigurate de Jandarmeria Braşov „Nicolae Titulescu”, sub coordonarea comandantului, colonel Cristian Eli Paliştan.

Comentarii

Ultimă oră