Nume noi în „haita lupilor”
30 Mai 2014, 13:59:00
Citit de 2146 de ori
După ce au reușit cel mai bun sezon de la înfințarea echipei, „lupii” de la Corona Wolves Brașov se întorc de luni la antrenamente. Oficialii echipei brașovene au reușit să păstreze în mare măsură tot lotul care a cucerit cele mai strălucitoare medalii în Campionatul României și care a jucat finala Ligii Mol. Singurul jucător autohton care s-a despărțit de „haita lupilor” în această pauză competițională a fost Roberto Gliga, care a dat curs unei oferte venite din prima ligă franceză de hochei. În ceea ce-i privește pe stranieri, Patrick Polc, Juhamatti Hietamaki și Martin Saluga au decis să continue sub Tâmpa. Mai marii clubului brașovean au reușit să obțină și semnătura a doi jucători slovaci, care în sezonul viitor vor îmbrăca tricoul „lupilor”. Primul, fundașul Richard Filip a decis să se reîntoarcă la Brașov, după ce a fost căpitanul celor de la Piestany. Al doilea transfer este cel al atacantului Peter Klouda, care a trecut în cariera sa pe la Zvolen, Poprad și Zilina.
Etichete articol:
sport,
brasov,
hochei,
liga mol,
stranieri,
patrick polc,
saluga,
hietamaki,
gliga,
richard filip,
peter klouda,
Nici un comentariu la articolul "Nume noi în „haita lupilor”"
Posteaza un comentariu