Sari la conținut

Catte Blanchett, aflată acum la Cannes, împlineşte astăzi 41 de ani. La festival este prezentă cu filmul Robin Hood, în care joacă alături de Russel Crowe.

Într-un interviu acordat în urmă cu doi ani revistei Psychologies, actriţa mărturisea, referitor la conceptul de maturitate: “Cred că împrejurul meu există o teribilă teroare de îmbătrânire, iar eu nu fac parte dintre cei care vor tinereţea înapoi, să am 20 de ani, de exemplu. Când am terminat şcoala, nu m-am dus la reuniunea anuală, apoi când am terminat Universitatea, nu m-am înscris în niciun club al foştilor studenţi. Nu mă interesează aceste lucruri. Cred că trecutul, prieteniile, amintirile sunt ceva comun şi preţios, dar pe mine mă interesează viitorul. Când ai copii, îţi dai seama că îmbătrâneşti pe măsură ce ei cresc. Dar eu sunt fericită să fiu unde sunt acum. Şi mai cred că frumuseţea sta în imperfecţiune, nu mă interesează să am un chip perfect şi inexpresiv. “ Tot atunci, a dat şi o definiţie frumuseţii: “ Ziua de azi. Nici ieri şi nici mâine.”
Catte Blachett este căsătorită de 13 ani cu Andrew Upton- regizor, scenarist, producător. Are trei băieţi.


În 1999, Catte a fost aleasă pe lista “50 Most Beautiful”, de către People Magazine.


În 2004, o interpretează pe Katharine Hepburn, rol ce îi va aduce în următorul an premiul Oscar pentru rol secundar.


Anul trecut a apărut într-o ediţie specială de timbre poştale alături de alţi trei actori australieni premiaţi la Oscar, respectiv, Nicole Kidman, Russell Crowe şi Geoffrey Rush. Timbrele prezintă portretele celor patru şi câte o scenă din cele mai memorabile filme ale lor. În cazul lui Catte este vorba despre rolul reginei Elizabeth din filmul cu acelaşi nume realizat în 2007.


În palmaresul ei sunt incluse 30 de filme, printre care Aviatorul, Misterele Berlinului, Jurnalul unui scandal, Babel, Indiana Jones şi regatul craniului de cristal, Ponyo şi seria Stapânul inelelor.

Comentarii

Ultimă oră