Sari la conținut

Complexul de Servicii din Victoria a găzduit săptămâna trecută o vizită importantă. Reprezentantul Guvernului Norvegiei împreună cu cel al Direcţiei pentru Protecţia Copilului au vizitat instituţia pentru a identifica posibile investiţii ce pot fi realizate în urma unor proiecte care vor putea fi finanţate prin Mecanismul Financiar al Spaţiului Economic European şi cel al Guvernului Norvegian, după cum anunţă presa locală. Reprezentantul Guvernului Norvegiei a rămas plăcut impresionat de ceea ce a găsit la Complexul de Servicii. În plus, spune că va susţine orice proiect iniţiat de conducerea centrului. Iar aceste granturi pot fi accesate şi de autorităţile locale. Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Braşov a fost beneficiară a unui grant SEE în proiectul „Creşterea capacităţii autorităţilor publice locale din România în vederea sprijinirii copiilor cu dizabilităţi în cadrul propriilor familii“.
foto: bzf.ro

Comentarii

Ultimă oră