Sari la conținut
nitroporos-fagaras-se-pregateste-de-faliment

Compania Nitroporos Făgăraș, parte a grupului InterAgro, condus de Ioan Niculae, omul de afaceri trimis la închisoare pentru doi ani și jumătate, se pregătește de faliment. Intrată în insolvență în octombrie 2014, compania a acumulat datorii imense numai de la deschiderea procedurii. Potrivit Fiscului brașovean, firma are datorii de peste 1,2 milioane de lei doar din stopajul la sursă. În plus, cei 200 de angajați care au mai rămas pe platformă nu și-au mai primit salariile de anul trecut, iar reprezentanții grupului au început să decompleteze instalațiile de producție ale societății. „Au luat plasele de platină, deci e puțin probabil să ne reapucăm de producție”, au spus reprezentanții muncitorilor.
      La intrarea în insolvență, compania acumulase datorii către bugetul consolidat al statului de 21,3 milioane de lei, scrie bizbrasov.ro.

Comentarii

Ultimă oră