Sari la conținut

În sala de judecată a avut loc o dispută între avocatul lui Adrian Năstase, Ion Cazacu, şi preşedintele completului de judecată, acesta reproşându-i faptul că l-a adus pe Adrian Năstase de la spitalul penitenciarului în condiţiile care el dăduse o declaraţie notarială prin care renunţa la toate căile de atac."Nu mai are niciun sens judecarea acestui recurs intrucât am început deja exectarea pedepsei" a declarat Năstase în sala de judecată.Fostul premier a fost adus miercuri dimineaţă, în jurul orei 9.00, de la Penitenciarul Spital Jilava la Curtea de Apel Bucureşti, el urmând să dea o declaraţie în faţa instanţei.Politicianul nu a făcut declaraţii, el spunând doar că se simte mai bine.  Adrian Năstase a fost aplaudat la intrarea în sala de judecată de unele dintre persoanele prezente.La Curtea de Apel Bucureşti au venit soţia şi fiul cel mare al lui Adrian Năstase, precum şi rude şi prieteni ai acestuia.

Comentarii

Ultimă oră