Sari la conținut
nastase-a-povestit-cum-sa-impuscat-

,,Mă aflam la domiciliul meu când am aflat că am fost condamnat definitiv de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi am încercat un sentiment de revoltă. Observând că se procedează şi la punerea în aplicare a deciziei, sentimentul meu de revoltă s-a accentuat ... la un moment dat la domiciliul meu au sosit doi poliţişti, care s-au legitimat şi mi-au înmânat un exemplar al mandatului de executare ... familia mi-a făcut bagajele ... iar în timpul în care poliţiştii au urcat la locuinţa unde domiciliez am luat revolverul din încăperea de păstrare a armamentului pe care l-am introdus în buzunarul stâng al pantalonilor cu care eram îmbrăcat", a spus  Adrian Năstase.
"Fiind hotărât cu privire la suicid am spus familiei şi poliţiştilor că doresc să cobor în bibliotecă să-mi iau nişte cărţi. Astfel am coborât însoţit de către unul dintre poliţişti, am luat nişte cărţi din bibliotecă, le-am pus pe masă, iar poliţistului i-am spus că este o decizie care mă priveşte. Acela a fost momentul în care cu mâna stângă am scos revolverul din buzunarul pantalonilor. Când a văzut arma,  poliţistul s-a repezit spre mine şi mi-a prins mâna.  Au urmat momente în care ne-am luptat în încercarea de a-mi duce la bun sfârşit hotărârea suicidală, iar poliţistul încercând să-mi ia arma din mână", a explicat el.
Adrian Năstase a precizat că a încercat ca în "luptă" să nu îl rănească pe omul legii care venise să îl aresteze. "La un moment dat am căzut pe jos, eu reuşind să ţin arma în mâna stângă. Atunci am apucat să armez revolverul, mi-am îndreptat revolverul spre zona capului şi am apăsat pe trăgaci. După ce am tras, am simţit o arsură puternică în zona gâtului, iar în clipele imediat următoare am fost dezarmat de poliţist, care mi-a pus cătuşele , dar mi le-a dat jos la sosirea echipei medicale...", a mai declarat Adrian Năstase.

Comentarii

Ultimă oră