Având în vedere că traficul greu a fost complet eliminat din oraş după finalizarea lucrărilor la ocolitoarea mare a municipiului Braşov, vechea centură va fi preluată de municipalitatea braşoveană.
Astfel, în şedinţa de plen a Consiliului Local de vineri, va fi supus aprobării un proiect de hotărâre privind preluarea din administrarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii a sectorului de drum Varianta ocolitoare Braşov cu o lungime de peste 5 km.
Totuşi, transferul nu se va realiza în orice condiţii. Administratorul public al Braşovului a afirmat că preluarea tronsoanelor de drum se va face exact în starea în care au fost predate în urmă cu mai mulţi ani, când a fost realizată prima ocolitoare.
Comentarii