Sari la conținut

„România Nedescoperită” - Moș Sofonea din Drăguș, live, pe Facebook

mos-sofonea-din-dragus-promoveaza-live-pe-facebook-romania-nedescoperita

Moș Sofonea din Drăguș promovează live, pe Facebook, „România Nedescoperită”.

Prin intermediul campaniei „România Nedescoperită” vor fi promovaţi acei români recunoscuţi de Ministerul Culturii, Comisia Naţională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, drept Tezaure Umane Vii, titlu primit pentru păstrarea tradiţiilor româneşti autentice.

În fiecare marți, de la oră 19.00, pagina de Facebook „România Nedescoperită” va găzdui câte o transmisiune live ce va avea invitat un „Tezaur Uman Viu” care va împărtăși specificul românesc pe care îl păstrează și va răspunde întrebărilor adresate în direct de utilizatorii Facebook. Transmisiunile live vor fi realizate din localitățile izolate în care trăiesc invitații, ce acoperă diverse zone ale țării, prin intermediul rețelei Vodafone România, Supernet™ 4G+, campania fiind inițiată de Vodafone România.

Printre Tezaurele Umane Vii care vor deveni personajele centrale ale campaniei „România Nedescoperită” se numără și Dumitru Sofonea (Moș Sofonea), meșter cojocar din Dragus, județul Brașov. Tradiția pe care Dumitru Sofonea a moștenit-o de la părinti și pe care a răspandit-o de-a lungul vremii este unică, mai ales că inovația proprie în ceea ce privește forma cheptarelor, modelele și culorile sunt un unicat în domeniu.

La orice târg de profil din țară sau din străinătate, cheptarele și cojoacele lucrate de Dumitru Sofonea sunt recunoscute de către toți meșterii populari din țara noastră.

De multe ori cheptarele sunt „botezate” de admiratori ca fiind „de Drăguș, din Țara Făgăraşului”.

Cojocarul Dumitru Sofonea este emblema satului Drăguş, din Ţara Făgăraşului. Este celebru în toată lumea şi a fost declarat Tezaur Uman Viu – o titulatură acordată de UNESCO doar meşterilor care păstrează tradiţiile populare şi le povestesc tuturor. Moş Sofronea este printre puţinii oameni care mai cunosc tainele acestui meşteşug în România, iar cheptarele sale (veste populare tradiţionale din piele, devenite simboluri ale satului) au făcut înconjurul lumii.

Dumitru Sofonea este cojocar de când se ştie, iar meseria este o tradiţie de familie. Toţi cei cinci copii ai lui au învăţat meşteşugul. Deşi are aproape 80 de ani nu se lasă de meserie şi le împărtăşeşte tuturor celor care vor să-l asculte secretul măiestriei sale. Toţi turiştii care ajung la Drăguş îi calcă pragul şi rămân impresionaţi de măiestria cojocarului.

Cojoacele lui nea Dumitru au ajuns şi piese de muzeu. Şi nu oriunde, ci tocmai în Marea Britanie. „O directoare de la un muzeu din Anglia mi-a cerut câteva exemplare pentru o colecţie şi a fost chiar şi la noi acasă pentru a se documenta cu privire la modul cum se lucrează“, povesteşte cojocarul. Pieptarele sale sunt purtate şi în ţară de mai multe ansambluri populare, cum ar fi Ansamblul Făgăraşul de la Casa Municipală de Cultură din Făgăraş, pentru care a lucrat acum mai bine de 40 de ani, dar şi ansambluri din Maramureş, Braşov, Galaţi, Bucureşti. Bineînţeles că şi ansamblul de dansuri populare din Drăguş are portul făcut de Dumitru Sofonea.

Prima transmisiune live pe Facebook va avea loc astăzi, 25 octombrie, de la ora 19.00 și va fi o invitație la șezătoare cu Mătușă Floare, din Negrești-Oaș.

Comentarii

Ultimă oră