Sari la conținut

Modificări în trafic din cauza lucrărilor de pe strada 13 Decembrie

modificari-in-trafic-din-cauza-lucrarilor-de-pe-strada-13-decembrie

„Benzi mişcătoare” şi un sens giratoriu mutat, pe strada 13 Decembrie!


  După ce începând de săptămâna trecută, traficul a fost deschis pe câte 3 benzi pe sens, pe strada 13 Decembrie (tronsonul dintre intersecţia cu strada Independenţei şi cea cu Zaharia Stancu), începând de ieri, axul drumului a fost mutat şi în zona parcului, în vederea turnării unui nou strat de asfalt.


   Șoferii care tranzitează zona trebuie să se aştepte la noi modificări ale structurii benzilor de circulaţie şi zilele viitoare, respectiv până când se va turna stratul de asfalt pe întreaga porţiune extinsă.

Totodată, proiectul de extindere a acestei străzi include şi mutarea sensului giratoriu de la intersecţia cu Independenţei mai înspre Lidl, lucrare care a demarat deja, noua porţiune a rondului fiind semnalizată deocamdată cu balize. În vederea fluidizării traficului a fost deschis însă şi giratoriul nou amenajat în intersecţia cu străzile Metalurgiştilor şi Tudor Arghezi, care a fost deschisă traficului pentru a se crea o nouă legătură cu ansamblul rezidenţial Coresi.


   Proiectul de lărgire a străzii continuă cu porţiunea de sub pasajul de cale ferată înspre intersecţia de la Făget, în prezent lucrându-se la amenajarea zidului de sprijin din zona podului.


        Costul pentru această etapă de lucrări este estimat la suma de 9.772.187,54 lei, inclusiv TVA. Șantierul ar urma să se deruleze pe o perioadă de 10 luni.

Comentarii

Ultimă oră