Sari la conținut

Masa caldă în școli, Recreația în iarbă și Grădinile urbane sunt proiecte din orașul Tours, Franța, care vor putea fi replicate la Brașov

"Masa caldă în școli”, "Recreația în iarbă” și "Grădinile urbane” - proiecte din orașul Tours, Franța, care vor putea fi replicate la Brașov.
Primarul Allen Coliban a efectuat la sfârșitul lunii noiembrie o vizită oficială în orașul înfrățit Tours, Franța. Pe parcursul celor trei zile, edilul a avut o serie de întâlniri cu reprezentanții municipalității din Tours, dar și cu specialiștii din educație, mobilitate, protecția mediului și domeniul social.

,,În primul rând, pe zona socială, am vizitat bucătăria centrală, o facilitate care produce 8.000 de mese pentru școlile din Tours aflate în subordinea primăriei, dar și pentru cantine sociale, centre de bătrâni și așa mai departe. Este o soluție pe care cred că o putem analiza și replica și în contextul legislației românești, mai ales că avem nevoie de soluții pentru a oferi masă caldă în școli. Anul viitor vom avea bugetat un studiu în acest sens, astfel încât să găsim cea mai bună soluție pentru a oferi elevilor din Brașov o masă caldă”, a explicat primarul.

Un alt proiect din Tours pe care Brașov își propune să îl implementeze, ca proiect pilot, este ,,Recreația în iarbă”, care înseamnă reorganizarea spațiilor din curtea școlilor, astfel încât să se creeze zone verzi dedicate relaxării pentru eleviși profesori.

Totodată, autoritățile franceze au prezentat și modul în care sunt amenajate piețele volante, dar și cum au reconfigurat o piață publică acoperită, proiect pe care primarul Allen Coliban vrea, cu sprijinul specialiștilor din Franța, să îl implementeze în cazul pieței și halei de la Star, o piață puțin folosită, propice amenajării unui astfel de spațiu destinat în primul rând producătorilor locali. Potrivit primarului, planurile de amenajare și concursul de soluții vor fi propuse pentru a fi incluse în bugetul pentru anul viitor.

Comentarii

Ultimă oră