Sari la conținut
marsul-sindicalistilor-avizat-pentru-19-iunie

Sindicaliştii din Făgăraş şi Victoria ies în stradă cu o săptămână întârziere. Ei intenţionau să protesteze, în aceste zile, la Bucureşti. Autorităţile n-au avizat însă, mitingul pentru data cerută de angajaţii celor două fabrici. Au aprobat, în cele din urmă, marşul săptămâna viitoare,  19 iunie. Oamenii sunt nemulţumiţi de măsura liberalizării preţului gazului metan din producţia internă care va conduce la dispariţia societăţilor producătoare de îngrăşăminte chimice din România. La uzina Nitroporos din Făgăraş, de exemplu, nu mai este activitate. Producţia a fost oprită în urmă cu mai bine de o lună, din cauza lipsei cotei de gaz. În plus, aproape 250 de angajaţi au fost anunţaţi că vor fi concediaţi. Odată cu creşterea preţului la gaze, cele două întreprinderi din Făgăraş şi Victoria şi-ar putea închide porţile, spun sindicaliştii. Practic, va fi o creştere la preţul gazelor de 160% în octombrie 2014 faţă de ianuarie anul acesta. Sindicaliştii susţin că au prezentat această situaţie oficialilor, însă răspunsurile nu i-au mulţumit, astfel încât încep acţiuni de protest.

Comentarii

Ultimă oră