Sari la conținut
marica-la-tottenham

Chiar dacă nu şi-a găsit încă echipă, atacantul român Ciprian Marica este foarte aproape de a-şi trece în CV un nou nume important. Pistele Arsenal, West Ham şi Fiorentina au căzut pe rând, dar interesul venit dinspre Tottenham pare unul extrem de serios pentru internaţionalul român. Marica poate semna în următoarele 48 de ore cu gruparea de pe White Hart Lane, iar presa din Albion a descoperit şi motivele pentru care afacerea nu mai pare chiar atât de incredibilă. Londonezii i-au adus în această vară pe Erik Lamela (Roma) şi Roberto Soldado (Valencia) pentru a întări compartiment ofensiv unde Defoe, Adebayor şi tânărul Harry Kane erau singurele opţiuni pentru managerul Andre Villas-Boas. Chiar şi aşa, portughezul nu este mulţumit de cum s-a prezentat ofensiva până acum, aşa că a decis să facă o curăţenie de toamnă. Kane va fi împrumutat, iar Adebayor a fost retrogradat la echipa secundă a clubului şi se va încerca vinderea lui în iarnă. În aceste condiţii, concurenţa, principalul motiv pentru care existau dubii că Marica va ajunge la Tottenham, pare să nu mai stea în calea trecerii atacantului român în Premier League. Vârful de 28 de ani are chiar şanse mari de a schimba sistemul lui Villas-Boas, urmând ca londonezii să joace cu doi atacanţi, susţinuţi de ceva mai retrasul Lamela.

Comentarii

Ultimă oră