Echipa de hochei pe gheaţă, Corona Wolves Braşov, a pierdut o bătălie extrem de importantă din războiul pentru accederea în play-off-ul Ligii Mol. Luni de la ora 19.30, Corona joacă pe teren propriu împotriva celor de la Ferencvaros Budapesta.
Trupa condusă de finlandezul Kari Rauhanen, la care a revenit canadianul Josh Bonar, a pierdut pe propriul teren partida cu HSC Miercurea Ciuc, scor 2-3 (0-1, 1-1, 1-1). Partida a fost echilibrată în prima parte, ambele echipe fiind preocupate în principal să nu primească gol. În minutul 11, Csanad Virag avea pucul sub control, în treimea adversă, însă şi-a ţinut un adversar iar arbitrul a dictat corect eliminare pentru trupa de sub Tâmpa. Campionii României au profitat la maxim de omul în plus şi după doar câteva secunde de superioritate, Vaclav Novak a deschis scorul. Primele 20 de minute de joc s-au încheiat cu „lupii” în atac, dar băieţii de sub Tâmpa nu au găsit drumul spre gol. În partea a doua a jocului, Saluga şi compania au fost mai prezenţi în treimea adversă şi au reuşit să egaleze la jumătatea reprizei prin Saluga care a fructificat perfect o pasă venită de la Robert Peter. Din păcate egalitatea de pe tabelă nu a durat decât 22 de secunde. Campionii de la Sport Club Miercurea Ciuc au trecut din nou în avantaj, după golul înscris de Marek Curilla. Cehul a finalizat o acţiune superbă de atac la care au mai participat Ede Mihaly şi Vaclav Novak. Pe finalul reprizei, Saluga a scăpat singur cu portarul advers însă a trimis pucul în bara porţii celor de la SC Miercurea Ciuc. El a fost agăţat de Attila Goga iar arbitrii au decis că nu se impune şut de penalitate şi l-au eliminat pentru două minute pe jucătorul ciucanilor. Din păcate „lupii” lui Rauhanen nu au reuşit să profite de omul în plus şi astfel s-a intrat la cabine cu ciucanii în avantaj, scor 2-1. Ultima treime a început bine pentru braşoveni care au reuşit să egaleze după doar 34 de secunde de la startul reprizei. Bonar a lucrat superb o fază şi i-a pasat decisiv lui Kevin Whers care a avut o simplă formalitate de îndeplinit. Din păcate pentru fanii braşoveni care au luat cu asalt patinoarul, hocheiştii de la Miercurea Ciuc au înscris din nou foarte repede şi au anulat practic reuşita lui Whers. Ervin Moldovan a şutat la poartă, pucul a fost deviat de Polc şi a căpătat o traictorie ciudată depăşind-ul pe goalkeeperul „lupilor” şi poposind în poartă. Trupa lui Rauhanen a căutat din nou să egaleze însă nu a reuşit şi astfel Miercurea Ciuc s-a impus înt-un meci care era extrem de important. În cazul unei victorii în faţa rivalilor, braşovenii ar fi avut asigurată calificarea în play-off în proporţie de 80%. Ba mai mult, ar fi fost siguri că vor juca mai multe meciuri pe teren propriu în finala campionatului.
Ai noştri au jucat pentru ei. Din păcate pentru toţi suporterii braşoveni, care vin în număr mare la patinoar la fiecare meci şi care îşi plătesc abonamentele şi biletele, o parte dintre hocheiştii de sub Tâmpa fac figuraţie la meciurile impotante cu rivalii din Miercurea Ciuc. Pot să înţeleg că un sportiv are o zi proastă, dar nu cred în coincidenţe. Nu cred că poţi să prinzi la fiecare meci important împotriva Ciucului, o zi proastă. Asta s-a întâmplat şi la partida de vineri seara când mai mulţi hocheişti din haita lupilor au uitat pur şi simplu să patineze, să paseze sau să tragă la poartă. De fapt au uitat să joace hochei. Din păcate nu este pentru prima dată când se întâmplă aşa ceva şi nu înţeleg cum cei care mimează hocheiul în partidele cu rivala din Ciuc pot să se uite în ochii celor peste 2.000 de suporteri ce vin meci de meci la patinoar şi îi încurajează.
Pierdem şi câştigăm ca o echipă. Vizibil dezamăgit de modul în care a jucat echipa sa, tehnicianul Coronei, Kari Rauhanen, a spus că nu vrea să caute vinovaţi printe jucători, dar că hocheiştii ar trebuie să-şi autoanalizeze jocul. „Meciul de astăzi (nr. vineri) nu a ieşit aşa cum am planificat. Nu ne-a ieşit nimic şi nu am avut nici noroc. Nu voi căuta vinovaţi pentru că, noi pierdem ca o echipă, la fel cum câştigăm ca o echipă. Mi se pare de neconceput să nu poţi să apuci să te bucuri de un gol înscris, că ai şi primit, în mai puţin de un minut, alt gol. Ăsta este hocheiul. Trebuie să trecem peste meciul de azi şi să ne concentrăm pe meciul următor, de luni. Am spus că nu voi căuta vinovaţi printre jucătorii mei dar sper ca fiecare să se autoanalizeze şi luni să arătăm din nou ca o echipă. Toate meciurile de acum înainte sunt decisive”, a spus la finalul jocului tehnicianul celor de la Corona Wolves Braşov, Kari Rauhanen.